Bogdan, de la LegiInternet.ro și șeful APTI, ne-a anunțat săptămâna aceasta că legea care cerea înregistrarea celor care doreau să cumpere cartele PrePay și a celor care doreasu să folosească rețelele WiFi ale localurilor a picat.
Well done.
Curtea Constituțională a decis că mizeria aceea de lege era neconstituțională.
Comisia Europeană a atras deja atenția că înregistrarea datelor celor ce vor cartele PrePay nu oferă un plus de ajutor în cadrul investigațiilor în așa fel încât să justifice salvarea acelor date de către vânzătorii de cartele. Cu alte cuvinte, nu are rost să ai o listă cu toți cei care cumpără cartele PrePay de la tine de vreme ce există destule alte metode prin care poți duce o investigație la final.
Referitor la înregistrarea datelor când vrei să folosești rețeaua WiFi a unor localuri, asta mi se părea a fi o mizerie mai mare decât orice. Numai în China mai vezi așa tâmpenie. Mulțumesc comuniștilor de la noi că lansează asemenea idei. Băi, incompetenți ordinari, asemenea legi se potriveau înainte de 89, but wait, România era atât de redusă tehnologic că nu mai conta ce drac de legi restrictive mai făceați.
Dacă ar fi continuat comunismul la noi am fi fost ca Coreea de Nord. Retard tehnologic la greu. A dracu comuniști.
Așadar, cartele PrePay și acces Wifi așa cum era până acum. Hai pa!