#produsinsibiu: o primă zi agitată, dar din care vezi cum visurile ajung realitate

Prima zi a fost orice, numai relaxată nu. Și e bine, pentru că sunt multe lucruri de vizitat, avem multe întrebări de pus, sunt multe istorii de povestit și mă interesează mecanismul din spatele succesului fiecăruia, mai ales când știu ce greu este să obții o vânzare sau un parteneriat.

Adina Vintilă, organizator Produs în Sibiu și director Sibiu 100%, ghidul nostru prin oraș și pe la companiile pe care le vizităm, a aranjat interviuri cu bloggerii legat de Astra Film Festival și ne-a făcut cunoștință cu directorul și fondatorul acestui festival, domnul Dumitru Budrală.

Am avut ocazia să vedem, în filmul aniversar al celor 20 de ani de când se ține AFF, cât de mult contează voința unui om de a-și urma visul. Dumitru Budrală a simțit acut lipsa banilor, mai ales la începuturi, dar nu a prezentat pentru el o piedică, ci o provocare. Dacă vrei să faci ceva, banii nu sunt problema. Problema e modul în care te comporți în acea situație. După 20 de ani de muncă, AFF a ajuns un festival respectat în toată lumea și a adus Sibiul pe buzele rușilor, polonezilor, francezilor, englezilor, germanilor și a multor altora.

Azi am avut ocazia să vedem companii care au început cu un vis, apoi s-a creat o mică afacere, apoi au devenit afaceri internaționale ori naționale.

Prima vizită la fost la Mainetti, unde se fabrică zeci de modele diferite de umerașe pentru a fi folosite în România sau în exterior. Firma mamă este din Italia și are fabrici în mai bine de 10 țări.

Din ce am aflat de la directorul Mircea Grigorescu, Mainetti are o vechime de pste 50 de ani și a fost creată de frații Mainetti, italieni care lucrau manual primele lor umerașe.

Fabrica din Sibiu este complet automatizată și au și secție de reciclare. Câte umerașe fac ei pe an acolo? Undeva pe la 35 de milioane de umerașe. Lucru fain este că ei iau o parte dintre materiale de la noi și că au un director destoinic. Mi-a plăcut că s-a pus să lucreze la una dintre mașini fără să se ferească de unsoare și ne-a arătat că respiră tot ce mișcă acolo.

Fabrica nu are mulți angajați, dar treburile sunt făcute ca la carte. Kudos.

Cum timpul era scurt am mers apoi la Boromir, chiar lângă aeroportul Sibiu. Între bloggerii de Brașov pișcoturile de Boromir sunt foarte apreciate.

La Boromir au o moară modernă, automatizată, iar într-o clădire alăturată fac dulciuri și paste. Ca idee, acolo se fac făină albă, mălai, paste de toate felurile, eugenii, turte dulci, biscuiți și alte feluri de dulciuri.

Moara poate prelucra mii de tone tocmai pentru că are aparate automate ce fac sortarea grâului, curățarea lui, cântărirea, dozarea de apă și aer pentru diferite procese în întregul lanț de la grâu la distribuirea făinei. A fost de interesant de văzut modul în care se face cernerea făinei în site prinse de motoare oscilante care imitau exact mișcarea unui om ca face cernerea într-o siă de mână.

Fiind acolo Directorul Boromir Mircea Ureche ne-a povestit de circuitul făinii și de costurile ce apar pe parcurs. A fost foarte deschis dialogului și ne-a raspuns răbdător la o mulțime de întrebări. Ne-a atras atenția că producătorii români (fermierii) nu sunt susținuti pe cum ar trebui de către stat, astfel că producția de grâu a românilor este relativ mică.

Boromir a început ca o afacere mică, unde aveau o moară de 20 de tone, în urmă cu zeci de ani și au ajuns acum de exportă în Europa și au sute de angajați. Nu e orice să ajungi la asemenea nivel.

Plecând de la Boromir am avut ocazia să ajungem la Super Mamma, un fel de Papaya Brașovean, dar cu prețuri mai accesibile. Au mâncărică bună acolo, de la ciorbe la sandvișuri.

O altă companie vizitată luni a fost Sitemani, firmă creată în 1998 de către brașoveni mutați în Sibiu. Sitemani are doar un sediu mic în Brașov, dar tot centrul de operațiuni este în Sibiu. Ei fac muștarul Mustardinho și ketchupul Yoki, plus zacuscă tradițională pentru export.

Au trecut prin mari greutăți, dar ne-au zis că criza nu i-a afectat. Și-au asigurat contracte bune și au ales să lucreze cu parteneri de încredere, așa că s-au ferit de unele rele și au investit sănătos în automatizarea secțiilor de producție și ambalare.

Sitemani este un alt exemplu de firmă pornită în familie și care, după atâția ani, are aceiași angajați ca la început. Un exemplu pentru mulți care vor să înceapă un lucru, ba chiar în familie.

Peste tot pe unde am trecut mi-a plăcut deschiderea oamenilor în a ne raspunde la toate întrebările și a ne descrie nu numai tehnologiile din spatele muncii lor, dar și dimensiunea umană sau socială a ceea ce fac. Părerea mea este că dacă ajungi să ridici o firmă și să o ții în picioare atâția ani, atunci înseamnă că tot ai făcut ceva bine.

Am vizitat apoi Karpaten Meat, fermă înființată de doi elvețieni care se ocupă cu comercializarea de carne de vită Angus și de promovarea acestui tip de bovine.

Angus are particularitatea interesantă că nu are nevoie de atât de multă grijă pe cum au vacile pe care le știm noi. În schimb, va trebui să renunți la folosirea laptelui și să lași vitelul să îl mănânce pe tot.

Cei de la Karpaten Meat fac eforturi mari pentru a convinge fermierii români să treacă pe comercializarea de carne de vită Angus, mai ales că din 2014 nulți tărani nu vor mai putea vinde laptele prin piețe. Așadar, bine că există o alternativă.

Dacă vrei să începi de la zero o afacere cu vite Angus, cu 100 de mii de euro ai putea să îți asiguri un țarc, pământulu necesar, ceva vaci gestante și alte lucruri. Karpaten Meat oferă chiar și consultanță în domeniu. Angus mănâncă orice fel de iarbă și este în elementul său la +40 de grade sau la -40 de grade. Iar la gust se simte că este diferită (pe probate).

Și cam acesta a fost turul firmelor din ziua 1.

În data de 15 octombrie mergem să vizităm alte firme. Merită lauda noastră, însă mai important este să susținem firmele românești alegând, mai întăi, aceste produse înaintea altora.

„Produs in Sibiu” este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu (Facebook) impreuna cu ziarul Sibiu 100%.