În vreo câteva ocazii am avut ocazia de a mă vedea în fața unei decizii: aceea de a merge mai departe sau de a renunța. Când am zis că nu mai merită acela era, de fapt, momentul în care trebuia să continui. Și am zis pas. De vreo câteva ori până acum. Acela îl numesc eu boiling point, punctul în care zici că nu ai de unde să mergi mai departe.
Poți fie să regreți și să te tot gândești la trecut, sau poți să regreți și să îndrepți lucrurile pentru viitor. Ce-i drept, cam de multe ori nu am văzut pădurea din cauza copacilor.
La fel ca zburătorii din filmul de mai sus singurul lucru care îmi rămâne să fac este să merg mai departe. Daniel Hernan-Perez Aguilera prezintă cât de liberi pot fi oamenii la 4th International Artistic Wingsuit Competition.
Sunt criptic și nu voi spune ce și de ce am scris articolul. Îl țin ca referință viitoare. În schimb singurul citat motivațional care îmi vine în minte este acesta: bitch, moan and complain, but that won’t change the taste of the mud from between your teeth.
4 răspunsuri la “Beyond boiling point”
tre sa fie prea tare senzatia sa „zbori” la asemenea inaltime.. nici nu se compara cu parasuta sau parapanta…
Diferenta este ca cu wingsuit ai mai multa libertate de miscare. Cu parapanta, daca prinzi aer cald, poti ajunge si al 2-3 kilometri. Fain si asa 😀
Bitch as sun and sand? :d
On the spot :))