Daniel Vicary face saltul credinței de fiecare dată când se aruncă de pe stâncă în costumul-aripă. La fel ca mulți alții desigur. Îmi place să mă uit la filme în care oamenii trec foarte aproape de stânci.
E luni din nou. Faci acel pas al credinței și speri că săptămâna asta va fi altfel? Deși fiecare zi este aproape la fel pentru mine, lunea este ca un counter-reset. Trăim pe etape și în rate. Ne achităm de ratele față de noi în felul în care știm noi mai bine.
Uitându-mă la ce fac ei în sporturile astea extreme fac greșeala și mă compar cu ei.
Pierd.
Fac greșeala și mă compar cu alți bloggeri.
Pierd.
Și știi de ce? Pentru că singurul termen de comparație trebuie să fim noi înșine azi în opoziție cu noi înșine ieri.
Atât.
JUNGFRAU from Daniel Vicary on Vimeo.
4 răspunsuri la “Leap of faith – JUNGFRAU”
Depinde de asteptari.
Pt unii si faptul ca au mai prins o dimineata inseamna evolutie, pentru altii e nevoie de ceva mult mai palpabil…
da, ca un sut in fund :))
Varsta nu este un etalon al evolutiei 🙂 Eu trag linie in fiecare zi in timp ce-mi vad chipul in oglinda, cu periuta printre dinti. A mai trecut o zi. O zi in care am mai urcat o treapta, am mai coborat o treapta sau am stat in cur pe trepte?
Eu nu incap in oglinda :)))