Categorii
Arhiva Optimism

A murit blogul, trăiască blogul

[tab:Pagina 1]

Așa cum am tot pălăvrăgit pe aici în ultima perioadă, iată că noul blog obișnuit.eu, a iesit la drumul mare. Ce-i drept, mă așteptam să dureze mai mult toată treaba cu modificările care sunt mici, nu se văd, dar sunt importante. Ei, cum ți se pare schimbarea la față?

Pot spune că am ajuns la încă un capitol încheiat, sau la un nou checkpoint, acesta fiind primul eveniment major pe anul în curs. Dacă am început din ianuarie, o duc tot anul așa, nu? Nu ar fi rău să pot anunța în fiecare lună câte ceva foarte important.

Ceea ce sper eu este ca, la fiecare pas înainte pe care îl fac, cititorii mei să aibă și ei de câștigat. Mai jos poți vedea noul layout al blogului. Pentru diferite imagini și pentru header am apelat la un priten de-al meu, Geleven – grafician de meserie, care mă va ajuta să mai aduc ceva culoare blogului.

Obisnuit.eu

Probabil că există și câteva întrebări legate de motivele pentru care am sărit în curte nouă, cum am făcut lucrul acesta și ce vreau de la noul blog.

În primul rând vreau să spun că prefer independența, chiar dacă trebuie să plătesc pentru ea. Mi-am luat un domeniu .eu (ieftin, 19 $/an), hostingul de la Go Daddy (alti 50$/an – deși e din SUA, are și servere in Europa), mi-am luat frameworkul Thesis de la DiyThemes (alți 70$) și aș fi plătit și un serviciu să îi mut pe cei câțiva subscriberi la nou blog, dar Zâna Măseluță nu mi-a acceptat ultimii doi dinți cariați.

Să explic treaba cu subscriberii. Cei care s-au înscris la acest blog prin intermediul Feedburner, de la Google, sunt deja conectați la noul blog, cei care s-au înscris prin WordPress, din păcate vor trebui să se înscrie din nou. Pe noul blog se poate vedea plicul și acolo se pot înscrie toți cei dornici. Durează foarte puțin procedura. Nu trebuie să uit să mulțumesc tuturor celor înscriși la acest blog.
[tab:Pagina 2]
La întrebarea : cum am făcut de mi-am mutat toate lucrurile dincolo voi răspunde în niște articole viitoare în care voi discuta și ce fel de modificări am făcut. Da, a trebuit să îmi arunc nasul și în cod, deși sunt străin de programarea în php. Încă mai am probleme cu afișarea embedurilor către Youtube.

Pe WordPress.com am folosit coduri scurte (short-codes) pentru Youtube și Vimeo și se pare că nu sunt acceptate pe blogurile găzduite în altă parte, așa că voi mai avea ceva de lucru până voi pune la punct treaba aceasta. Blogul Obișnuit.eu l-am modificat să îmi afișeze 99% din mesaje în limba română. În vreo două seri am visat numai paranteze și virgule. Nu îți doresc o asemenea experianță.

Am adus câteva îmbunătățiri, pornind de la design și ajungând până la elementele de share.

Ce vreau de la noul blog? Este o întrebare la care voi răspunde pe parcurs. Varianta scurtă este aceasta: îl voi folosi ca o continuare a ceea ce am început deja, îl voi folosi să mă promovez pe mine și ceea ce fac eu, adică, va fi numai bun ca și platformă de lansare către un viitor mai bun în blogosferă.

Internetul este aproape nesfârșit în surse de lucruri interesante pe care le pot pune pe blog. Tot ce am de făcut să petrec în continuare 5-10 ore pe zi să caut materiale interesante pe care să le pun aici.

„Get a life” nu este un argument valid, dacă i se pare cuiva că stau prea mult cu privirea în monitor.

Țin să te anunț că azi e ultima oară când am mai scris pe manubv.wordpress.com În scurt timp voi da o mită către WordPress.com și îmi va face un redirect 301 către Obisnuit.eu. Vorba aia, să nu pierd chiar tot traficul pentru că Page Rankul și așa e zero.
[tab:END]

30 de răspunsuri la “A murit blogul, trăiască blogul”

Multumesc. Te mai invit pe aici.

buna băiete îmi pare bine ca ai reușit bafta și succes mai departe tata.

😀 Multumesc de vizita, tata. Te poti inscrie daca dai clic pe plic in dreapta sus. Multa sanatate.

Am avut un somn fain si acum sunt gata de alte modificari. Multumesc.

Arata bine si se misca repede.
Chiar daca sunt convins ca vei avea, mai zic si eu o data:
Succes Manuel!

Asa si trebe. Desi nu inca asa cum vreau eu. Mai am doua pluginuri de oconfigurat si sper sa dea mai repede din aripi:D

Bine te-am regasit! Esti prezent si pe blogul meu cu noua adresa. Iti doresc multa inspiratie si cat mai multi cititori/ vizitatori!

Multumesc de vizita. La fel iti doresc si eu tie. Mult succes in noul an 😀

Felicitari Manuel pentru noul blog! Arata bine si fiindca m-am abonat deja la feed-ul tau, astept cu interes sa citesc articolele. Te vom adauga si noi la lista blogului nostru, respectiv SwissPlan.biz/blog
Sa ai un an cu multe vesti bune si impliniri!

Multumesc. Blogrollul are locuri rezervate pentru Swissplan si pentru PcNews. La cat mai multe realizati in anul acesta si pe mai departe.

Hehe, am primit mail-ul tău, chiar așteptam curioasă când o să lansezi noua ”platformă” 🙂 Să-l ”crești” sănătos, Manuel, și să o ții tot așa de fain ca până acum, pentru că vezi, deși nu-s o fană a științei și tehnologiilor, totuși, la tine am rămas ! 😀 Așa că spor în continuare !

Multumesc pentru cuvintele frumoase. Dupa cum bine stii, aici am pu de toate, nu numai de tehnologie. Internetul are multe de oferit asa ca cele ami tari chestii ajung si pe la mine 😀 Spor si tie.

Salut!
Dupa cum bine stii urmaream si vechiul blog.
Acum…eh asta da schimbare, imi palce foarte mult cum arata. Ca toti ceilalti pana acum, iti urez succes si poate vom colabora pe viitor, cine stie cum si in ce context!
Toate cele bune!

Holla. Sa stii ca abia asteptam sa ies la liman. Ma cam plictisisem sa fiu blocat pe wordpress.com. Am facut si un redirect, asa ca SEO e in buzunarul meu. Toate cele bune.

Îmi place mai mult cum arată noul blog, acum am observat că noi n-am schimbat un link la blogroll, accepți?

Multumesc. Contacteaza-ma prin e-mail si vorbim de blogroll. 😀

bine te-am gasit:) interesant si atractiv noul „obisnuit”.
sa ai spor in toate si sa auzim numai de bine!

Multumesc de vizita si de urare. Sanatate si succes si tie.

Manu, imi place noua fata. Subsribe via google is the future.

sti ce-mi place ? ca INCA nu am gasit nimic in neregula cu tema:-)

Daca gasesti sa imi zici. Eu stiu ca mai am de lucru, dar sunt lucruri mai greu de observat. Multumesc de apreciere.

Multumesc. Urmeaza sa ne intalnim si la o bere cu restul. 😀

Multumesc fain de apreciere. Am si avut mult de lucru si mai am de retusat pe ici-colo. Cum, numai tu sa ai blog super fain? Sanatate si la micuta ta 😀