Neputință

Al doilea om care mi-a murit în brațe. Primul a fost unchiul uneia dintre fostele mele. Bătrân și bolnav omul nu a vrut să plece dincolo fără să ne rugăm cu toții „Tatăl nostru”. Și s-a dus.

Azi, pe la 18:25, nu știu sigur, mă întorceam de la facultă, supărat fiind că nu am căștigat nici o poziție la noua competiție inginerească BEST, care a avut loc la Universitatea Transilvania.

Când mai aveam 50 de metri să intru în scară văd că cineva fuge către spital (stau în zona Spitalului Județean, din Brașov) și un om lângă blog, culcat pe jos. Mi-am zis că e un alt bețivan care a adormit.

Un domn și o doamnă erau acolo și mi-au zis că a sărit de la etajul trei. M-am apropiat, împreună cu domnul acela, să văd dacă mai respira. Puls mai avea, dar s-a stins. Trăgeam ca prostul de el și… nimica. Nu știu ce te poate antrena și pregăti pentru situații în care nu poți ajuta deloc. Aiurea, zic, aiurea.

Când au venit cei de la Salvare (în câteva minute, foarte repede oricum) au dat rapid verdictul: decedat. Era vorba de un om în vârstă care, nu știu cum, se săturase de viață.

Fiica lui plângea, iar nepoata ne spunea cum că a reușit numai să vadă că era pe pervaz si… gata.

Ar fi trebuit să plâng? Nu am plâns, dar am rămas… nu pot explica pentru că nici acum nu îmi dau seama prea bine. Tot ce pot zice e că este cât se poate de aiurea să fii chiar acolo când cineva se duce.. de tot și nu poți face nimic. Nimic, nimic, nimic.

Brusc, faptul că am pierdut competiția nu a mai însemnat nimic. Dacă eu am avut o zi proastă pentru că am pierdut un concurs, ce fel de zi a avut nenea care s-a dus?

Nea Nelu, pe numele lui Năftăilă Ion, un om cum nu sunt alții și prieten bun cu mine, îmi tot zice : „Așa e viața”. Mă trezeam uneori certându-mă cu el că nu are cum să fie „așa”, dar îi dau dreptate. Când ne mai întâlnim povestim despre multe și despre viață și îmi dă sfaturi utile, mereu. Viața este, într-adevăr, o luptă.

Când nu mai lupți unde ajungi? Te arunci pe geam!? Faci lucruri pe care apoi le regreți? Dar dacă nu mai apuci să le regreți pentru că nu mai ai cum? Multe întrebări și prea puține răspunsuri. Nu am putut sta și a trebuit să scriu.

Dacă e cineva pe acolo care are gânduri aiurite, în genul ăsta, nu uita că tot există cineva care te iubește și care ține la tine. Nu uita că îți ești ție dator să continui lupta. Ce s-a întâmplat azi a fost un mesaj pentru noi, cei care am fost acolo.

Cine știe dacă nu cumva, în timp ce acel nene era în cădere, nu își dăduse seama că nu a făcut bine? A mai contat că, pentru o fracțiune de secundă, i-a părut rău? L-a mai ajutat cu ceva? S-a rupt totul în el, așa au zis cei de la Salvare. Câte gânduri negative trebuie să strângi în tine ca să faci un pas… greșit?

Nu știu cine a zis dar a zis bine: atâta timp căt respiri mai ai o șansă, mai poți face ceva. Tu respiri? Da? Atunci mai ai o șansă. Toți mai avem o șansă să facem ceva în bine, să le spunem alor noștri că ne sunt dragi, că suntem datori Celui de Sus pentru zilele noastre. Sunt mulțumitor că am părinți, frați și prieteni.

Nu e deloc plăcut să vezi cum cineva se duce. Chiar dacă nu îl cunosc îmi pun întrebarea: nu ar fi avut el de povestit la nepoți tot felul de aventuri ale vieții lui? Doamna care l-a văzut când s-a urcat pe pervaz era mută. E o situație în care pur și simplu nu știi și nu poți. De ce?

E mai bine să nu ajungem la acel DE CE. Am luat mesajul și l-am dat mai departe. Oameni buni, fiecare dinte noi mai are o șansă către ceva mai bine. Prea multe gânduri negre nu duc nicăieri. Dacă e careva care are gânduri de ducă să știe că dacă nu vrea să mai fie pe acest pământ, vor avea mai mulți oameni de suferit decât dacă trăiește și ajută, într-un fel sau altul.

Dacă nu mai vrei să trăiești pentru tine, atunci trăiește pentru altcineva, dar rămâi în viață. Nu vreau să mai vin de la facultă și să dau de tine mort/moartă lângă bloc. Nu mai vreau, mă înțelegi!?

Alege viața.