Categorii
Arhiva General Online

Podcast “Un român în Londra” ep 39 – Petronela Rotar în Londra, comunitatea românilor, știri alese

În episodul 39 al podcastului „Un român în Londra” am vorbit despre vizita Petronelei Rotar în Londra la Wembley Library unde ne-a vorbit pe îndelete despre noul său volum numit Orbi, o carte despre relații abuzive, apoi am vorbit despre comunitatea românească din Londra și ce o definește și apoi am trecut la știrile obișnuite din Evening Standard peste care am presărat comentarii după caz.

Întâlnirea cu scriitoarea brașoveancă Petronela Rotar a fost organizată de cei de la O carte pentru Diaspora, grup de voluntari care promovează cultura românească în Londra. Pozele au fost făcute de cei de la Light Bay Studios, apa a fost adusă de la Aqua Carpatica, despr ecare am auzit că vând apă și în Japonia, iar evenimentul a fost susținut și de cei de la Centrul Cultural Est-European, voluntari care promovează teatrul în Brașov, cu un eveniment promovat pentru data de 4 martie la Casa Românească din Londra.

Am avut ocazia să schimb ceva vorbe cu Petronela, care este „colegă” bloggerită brașoveană, apoi cu Adina de la O carte pentru Diaspora și apoi cu Sorin de la Centrul Cultural Est-European. După discuții am flat că din mulții români care sunt în Londra prea puțini sunt interesați de asemenea evenimente și că cei mai mulți vor prefera să fie în enclava românească. Unii dintre ei nu știu nici o boabă de engleză după 3-5 ani de stat în UK, ceea ce este trist.

În schimb am aflat că există și români care vor sa ajute comunitatea fără să ceară nimic în plus, printre ei sunt cei pomeniți mai sus, dar sunt și cei de la WoRC, Word Rights Centre, grup de voluntari care ajută 100 de oameni anual legat de locuri de muncă în UK. Oameni faini care trebuie promovati și susținuți.


Melodia de fundal, Weightlesness, este a lui Daniel Birch, din albumul Ambient, Vol 1 de pe FreeMusicArchive.org.

Despre ce am mai vorbit:
– cea mai îngustă casă din Londra are o lățime de 1,5 metri
– 40 de firme de taxi din Londra au fost închise din cauza măririi costurilor cu autorizația de taxi
– comedianul Kevin Hart vine pe 2 septembrie 2018 la stadionul O2
– se investesc zeci de milioane de lire pentru cercetări în domeniul cancerului
– Space Shambles are loc pe 15 iunie 2018 la Royal Albert Hall și ni-l aduce în față pe astronautul Chris Hadfield
– TfL va pierde 400 de milioane de lire pentru că tot mai puțini oameni merg cu metroul
– liniile de metrou sunt gălăgioase ca un concert rock cu sunete de peste 90 dB pe alocuri

Alte știri:
video – aventuri cu căutarea unei chirii, p2
100 de ani de la câștigarea dreptului de a vota pentru femei în UK
video – despre accente britanice
video – cum controlezi un aeroport de la 1140 de km distanță
video – chirii – probleme cu chiria, p3

video – acum poți merge cu oricât de multe autobuze vrei într-o oră la preț de un bilet
video – încă mai au loc burse în care se fac schimburi în persoană în Londra
video – ce este South Bank din Londra?

2 răspunsuri la “Podcast “Un român în Londra” ep 39 – Petronela Rotar în Londra, comunitatea românilor, știri alese”

Lansarea cărţii Orbi a fost organizată de grupul independent de voluntari Romanians Love Books, in parteneriat cu Brent Libraries şi Light Bay Studio, spinsor Aqa Carpatica.
Toţi participanţii la evenimentul nostru au fost susţinători in egală măsură şi vă mulţumim incă o dată, sperând că ne veţi susţine in continuare . Evenimentele Romanians Love Books sunt gratuite şi se adresează iubitorilor de carte, români din Londra, cu precădere.
Vă mulţumim pentru articolul dumneavoastră si vă aşteptăm cu drag şi la activitătile viitoare.