Categorii
Arhiva General

Vaccinare obligatorie? Ar fi o idee bună!

Citesc la Arhi că vaccinarea va fi obligatorie în viitor. Așa cum Australia nu va mai oferi ajutoare din partea statului pentru cei ce nu-și vaccinează copii, tot așa trebuie să facem și noi.

Cu toate că anumiți părinți, adică 20% dintre părinții bucureșteni care au refuzat să își vacineze copii în 2014 din cauza tâmpeniilor promovate de Olivia Steer, se cred îndreptățiți să refuze vaccinarea copiilor, lucrul acesta pune în pericol alți copii și întreaga comunitate.

Atunci când sănătatea publică este în joc nu mai ai ce comenta iar statul are obligația să ia măsuri punitive și să oblige părinții să își vacineze copiii.

Vaccinurile au ajuns victima propriului succes pentru că părinții iresponsabili de azi nu au văzut bolile care decimau copii în urmă cu 50 de ani. Ce nu se vede, nu te poate răni, nu? Fals.

Rata de imunizare a scăzut sub 80% în București iar o epidemie este pe cale să se întâmple în următorii 2-3 ani dacă trendul continuă.

Cine va răspunde atunci pentru copiii ce vor muri din cauza unor boli ce pot fi prevenite? Olivia Steer, care oferă sfaturi medicale ascunzându-se după ceea ce zice ea că se numeșțe „opinie” sau „libertate de exprimare”? The clock is ticking. Când vor începe să moară copiii pe capete Olivia Steer va zice că nu are nimic de-a face cu mizeria asta, ca românii, statul și alții sunt de vină pentru moartea lor.

Sper că Ministerul Sănătății va aplica ceea ce zice Arhi pe blogul lui și nu vom ajunge la așa situații.

8 răspunsuri la “Vaccinare obligatorie? Ar fi o idee bună!”

Daca nu vor sa-si vaccineze copii sa nu mai beneficieze de nici un serviciu medical gratuit … nici macar la medicul de familie.

Nu stiu ce solutie se va gasi, dar trebuie sa se intervina in cazul asta. Din pacate cei impotriva vaccinurilor, desi sunt oameni ca noi ei sunt setati pe o idee total gresita.

Cei care refuzăm vaccinarea copiilor suntem oameni educaţi,informaţi şi cu studii.În plus bine organizaţi şi bine setaţi în idei.Credeţi câ vor avea curaj să se pună cu noi.

Aici nu este vorba de cine se pune cu cine. Aici este vorba de fapte: vaccinarea este un act de preventie care salveaza comunitati intregi.

Cand refuzi sa aperi sanantatea copilului tau si a comunitatii, indiferent de motiv, atunci este potrivit sa fii obligat sa respecti programul de vaccinari.

Despre vaccinuri: http://tehnocultura.com/2015/02/04/tehnocultura-tvs-006-vaccinurile/

si pe mine pediatrul m-a intrebat ce studii am si ce lucrez. I-am explicat ca nu e relevant ca sunt inginera si stiu sa citesc un grafic, si o femeie de serviciu are dreptul la aceleasi informatie, dar ca eu prin natura serviciului am contacte cu oameni si documente in domeniu.

Rata vaccinării a scăzut sub 75% în unele locuri. Hai cu epidemiile! | Manuel Chetaspune:

[…] mai demult, că dacă rata vaccinării scade sub 80%, atunci vom avea epidemii în 2-3 ani. Ce ar fi să scurtăm termenul de la 1 zi la 1 an? Aflu de la Robin că rata vaccinării a scăzut […]

Daca ar fi atat de buna si perfecta si necesara, vaccinarea nu ar avea nevoie de obligativitate. Ca si cu apa de calitate si spalatul… Dar deja am vazut prospectul schimbat (vorbesc de vaccinul ROR), apoi am vazut schema de vaccinare schimbata (s-a scos un rapel la un vaccin multiplu si medicul nu a stiut sa imi explice ce avea vechea formula).

Cand s-a nascut copilul am incercat sa citesc surse cat mai echitabile, asa ca am nimerit fix in JAMA – organizatia de pediatrie Americana. Si studiul asta arata ca copiii cu vaccinarea intarziata ajung mai rar la urgente http://archpedi.jamanetwork.com/article.aspx?articleID=1558057#qundefined .

Asa ca am discutat cu medicul, vaccin cu vaccin, cerut cifre si incidenta de boli, cerut prospectele (am un pediatru super, are prospectele la indemana si experienta de peste 40 ani in spital) si decis care vaccinuri merita sa le facem si personalizat schema; personalizat schema de alimentatie a familiei si igiena miscarii si somnului. In final copilul nu a fost bolnav de peste 4 ani mai mult de jumatate de zi.

Are nevoie de obligatiitate pentru că exista curentul religios antivaccin care nu înțelege ratiunea, ci aruncă știința la gunoi. Când omul nu vrea să înțeleagă faptul că acțiunile lui pot afecta populatia, atunci statul vine și dă cu parul.