Categorii
Arhiva Personal

Fulga: hai să mințim că așa se face marketingul

Și dacă tot minți, atunci ce ar fi să vezi ce părere are internetul despre tine? Florența a făcut o poză unui pliant mincinos care le promite copiilor că vor câștiga sigur o jucărie Fulga de pluș sau o cană Fulga.

Înțeleg că Fulga face rost de lapte de la vaci, dar să minți cu aceeași nerușinare nu este tocmai plăcut. Undeva mai jos în acel pliant explică că se dau și insigne în promoția respectivă. Când a răzuit cardul Florența a văzut că a primit o insignă pentru copilul ei și nu jucăria sau cana „garantată” prin pliant.

Bravo Fulga, minți și crezi că o s-o duci bine în continuare. Cred că bloggerii trebuie să se unească și să tragă de mânecă în stânga și în dreapta pentru asemenea minciuni. Vezi mai jos imaginea făcută de florența:
fulga-lapte-si-pliante-mincinoase-jucarie-cana-mai-2012

Isprava s-a petrecut pe 24 mai la Carrefour unde reprezentanta Fulga se jura că pliantul zice adevărul și că se dau jucăriile promise. Când i s-a arătat că de fapt „marele” premiu este o insignă a zis că „așa a primit pliantele”. Nu zău. Ne-am spălat pe mâini de campania mincinoasă de la Fulga.

Zic că trebuie să facem publice cazurile în care clienții sunt luați în derâdere. Una este să prezinți un subiect în mod frumos și alta este să minți cu nerușinare. Fulga și minciuna. Ai mai cumpăra de la cineva ca ei când vezi că mint în felul ăsta?

UPDATE : Iată minciuna prezentă și pe site-ul promoției Fulga. Nici o pomenire de insigne, ci doar „premii instant”. Se dau 18 000 de insigne în cadrul promoției, adică 18 000 de oameni mințiți pentru că Fulga zice că tu câștigi SIGUR o jucărie sau o cană. Și apoi vine insigna și copilul rămâne mirat iar părintele mințit.
fulga-promotie-mincinoasa-insigne-nu-jucarii

Au mai scris pe tema aceasta și:
Florența – Fulga, o promoție care minte copii
Nico – Minciuni instant de la Fulga
– Aflăm, de fapt, că insigna oricum se dădea. Fulga, țeapă pe față
Bloghiță – O promoție de îți merg fulgii
Alex Ignat – Premii de la Fulga
Eftimie – Fulga face promoții mincinoase
Octi – Fulga și promoția mincinoasă
Marius – Promoție a la Fulga
Laura – Dezbatere pe tema nesimțirii
Dani – Fulga, văcuța mincinoasă
GCM – Fulga mincinoasa
s0r0 – Fulga minte

UPDATE: Am primit email cum că pliantele se vor retrage, fetele vor fi instruite să nu mai mintă iar pe site-ul promoției să fie incluse și insignele în discuție. Să vedem!

24 de răspunsuri la “Fulga: hai să mințim că așa se face marketingul”

Pe mine mă enervează pasarea responsabilitatii la esaloanele urmatoare -așa am primit pliantele. Si? De ce nu le transmite greșeala? Felicitări pentru sesizare

Nu e greseala. Daca vezi si in reclama de pe site e voit.

[…] mai scris despre asta Nico si Manu si va invit si pe voi, cei care aveti bloguri, sa o faceti, daca aveti un punct de vedere cu privire […]

Merita cateva mentionari de genul: Fulga = minciuna, Fulga si marketingul mincinos.
Si totusi aproape ca nu-mi vine sa cred ca Fulga minte, ca Fulga minte copiii … si uite asa cu inca vreo doua, trei articole despre minciuna Fulga la orice cautare pe Google Fulga va asociata cu minciuna iar asta ii va costa mult de tot in timp.

Da, deja Fulga a iesit mincinoasa. Cine se ocupa de imaginea Fulga? Va avea mult de lucru in perioada urmatoare.

Din pacate foarte multi au obiceiul sa minta clientii, doar pentru un castig mai mare, asa este marketingul. Dar cel mai enervant este ca au tupeul sa minta copii. 🙁

Pai se folosesc de copii ca sa ajunga la parinti. Tehnica e ok, numai ca atunci cand minti ca oferi cani/plusuri si bagi cumva insignele pe gat nu e ok.

[…] am citit-o la Manu care a ales sa faca cunoscuta patania unui parinte pus in situatia de a-si privi copilul […]

Da, cred ca si aia ar fi o optiune.

nu stiu unde ati patit vopi asta si eu am castigat insigna dar era o promoterita acolo care si bate capul la raionul de lactate si spunea puteti castiga o insigna o cana sau o vacuta de plus. Ea parea instuita.

Ea da, dar se pare ca unele sunt prea zeloase.

[…] Fulga se pare că vrea să păcălească consumatorii de lapte, vedeţi cum la Marius, Florenţa, Manuel, Cupy, Bloghiţă, Eftimie, Laura, şi probabil încă mulţi […]

[…] a avut surpriza să constate că blogosfera a plimbat vorba mai ceva ca suratele ei din cireadă. Fulga: hai să mințim că așa se face marketingul, Minciuni instant de la Fulga, Aflăm, de fapt, că insigna oricum se dădea. Fulga, țeapă pe […]

Trebuie sa ai limita. Cand consideri clientul un prost devine deja nesimtire crasa.

[…] Vorbesc despre cei care, indiferent ca ma cunosteau sau nu, m-au sprijinit intr-o anti campanie si cu ajutorul carora am reusit sa scoatem de pe piata zeci de mii de pliante mincinoase, o sursa de dezamagire pentru copii. Cu toate ca actiunea in sine mi-a lasat un gust amar, m-am bucurat ca am putut schimba ceva…ca am reusit sa alungam o mica dezamagire din sufletul a 18 000 de copii. Ca, prin protestul nostru, am spus NU practicilor mincinoase de comunicare si nu am acceptat cu seninatate ca cei mici sa fie mintiti si dezamagiti. Pentru unii este o victorie mica, pentru mine este o lectie importanta despre ce inseamna impreuna: Ana Tatucu, S0Ro, GCM, Bloghita, Alex Ignat, Prin Brasov (prin Eftimie),  Octavian, Marius, Laura, Daniel, Nico si Manu […]

Fulga reacționează rapid: “[…] o eroare neintenționată de comunicare” | Manuel Chețaspune:

[…] în articolul despre promoția mincinoasă de la Fulga că Florența a atras atenția asupra unui aspect relativ des întâlnit la noi: o companie promite […]